Toți românii cu cont în bancă trebuie să știe, dispar banii de pe card, instant: cum previi dezastrul, conform experților

de: Alexandru Puiu
27 01. 2023

Conturile românilor sunt într-o poziție mai riscantă ca niciodată în 2023, după ce hackerii au devenit semnificativ mai eficienți în a-și păcăli victimele. Inteligența artificială a ajuns și ea să joace un rol important în fraudele cibernetice din noul an.

ING Bank și Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) au lansat un comunicat în speranța reducerii numărului de victime care ajung să piardă bani pe internet. Tentativele de fraudă sunt mai prolifice ca niciodată la momentul actual, în parte, datorită utilizării instrumentelor de inteligență artificială. Chiar și așa, la modă sunt în continuare emailurile de tip phishing prin care se solicită ”actualizarea datelor”, anunțurile privind false investiții sau contractarea unor credite internaționale. Mulți români cad pradă ”ofertelor de nerefuzat”. Nu ajută nici faptul că multe mecanisme frauduloase sunt promovate în motoarele de căutare și pe rețelele de socializare, precum Facebook, Instagram sau TikTok.

Cum ajung românii să piardă bani pe internet

„Inteligența artificială s-a bucurat de o evoluție accelerată în ultimii ani, cu beneficii evidente în multe domenii. Există, însă, și riscuri: aplicațiile de inteligență artificială curente pot genera un mesaj de phishing care pare autentic, similar cu mesajele uzuale trimise de bancă sau de către un furnizor de servicii, fără greșeli gramaticale, inclusiv în limba română. De asemenea, remarcăm tendința în creștere de a folosi reclame false de către fraudatori, promovate pe motoarele de căutare și în social media, prin care încearcă să convingă utilizatorii să acceseze site-uri malițioase.

La ING depunem în permanență eforturi pentru a depista tentativele de fraudă și punem accent pe informarea corectă a tuturor utilizatorilor de carduri. Așadar, îi sfătuim pe toți aceștia să fie vigilenți la mesajele primite, să verifice expeditorul și site-urile accesate și să nu își introducă niciodată datele cardului pe link-uri primite”, a spus Bogdan Costea, Head Of Information Security în cadrul ING Bank România.

Pe vremuri, identificai relativ rapid tentativele de fraudă pentru că includeau în emailuri greșeli gramaticale mai mult sau mai puțin ostentative. La momentul de față, odată cu platformele de inteligență artificială, acele erori au dispărut aproape integral.

„Cu timpul, odată cu dezvoltarea accelerată a tehnologiei, observăm că infractorii cibernetici devin din ce în ce mai pricepuți în a-și perfecționa tehnicile și scenariile de atac. Ei se pot folosi deja de inteligența artificială cu scopul de a obține, prin automatizare și adaptare la context, o rată de succes a atacurilor mult mai bună. Astfel, vedem cum textele mesajelor frauduloase sunt din ce în ce mai bine scrise și adaptate în limba română, până la un nivel la care utilizatorul obișnuit nu mai poate folosi acest indiciu pentru a identifica o potențială capcană. Cu toate acestea, dacă respectăm o igienă de securitate cibernetică esențială, încă putem evita peste 90% dintre amenințările existente în mediul online”, este de părere Mihai Rotariu, manager al Direcției de Comunicare, Marketing și Media din cadrul DNSC.

Cum te protejezi de fraude online în 2023

Conform datelor agregate de ING și DNSC, există și la momentul de față o serie de instrumente la care poți apela pentru a te proteja pe internet, iar cele mai bune le găsești listate mai jos:

  1. Nu accesați niciodată link-uri sau atașamente provenite din surse necunoscute și fiți vigilenți la mesajele sau e-mail-urile care încearcă să vă convingă să executați o acțiune în grabă. Rețineți că organizațiile din zona financiar-bancară nu vă vor trimite niciodată mail-uri care conțin link-uri pentru actualizarea sau verificarea datelor de autentificare sau cu caracter personal.
  2. Nu vă autentificați niciodată în aplicația de internet banking folosind un link primit pe SMS sau e-mail și nu accesați link-uri promovate de tip advertising. Folosiți doar aplicația instalată pe mobil sau tastați adresa URL într-o nouă pagina web.
  3. Aveți grijă ca, din neatenție, să nu ajungeți pe site-uri clonă, care arată similar cu cele originale, dar care folosesc un nume de domeniu diferit, sau unul scris greșit în mod deliberat, tocmai pentru a induce in eroare. Asigurați-vă că adresa URL a site-ului este corectă.
  4. Verificați întotdeauna sursa reală a mesajelor recepționate (dând click pe expeditor), înainte de a acționa. Atunci când ceva pare suspect, verificați transmiterea mesajului cu expeditorul pe un canal de comunicare diferit.
  5. Fiți atenți la ofertele întâlnite în mediul online care par „prea bune pentru a fi adevărate”. Verificați existența lor pe canalele de comunicare oficiale ale companiei în numele căruia a fost lansată promoția.
  6. Nu finalizați o operațiune până nu vă asigurați că este ceea ce vă doriți. Citiți cu atenție SMS-urile primite de la bancă și asigurați-vă că validați operațiunea dorită.